Am văzut că au început să apară așa timid niște jurnaliști care contestă într-un fel sau altul avantajele utilizării bicicletei în București. Ba mai mult chiar infrastructura pentru biciclete (aia așa defectuoasă cum e), în favoarea bulevardelor pentru mașini.
Ceea ce e destul de frustrant câteodată când tu (ca biciclist sau nu), încerci să schimbi niște obiceiuri PROASTE, dar care s-au împământenit prea mult în activitățile municipalității.
De ce e atât de greu pentru unii să priceapă, să înțeleagă că promovarea și încurajarea mersului pe bicicletă are MULTE avantaje pentru toată lumea, pentru toți cetățenii orașului, mai ales pe termen lung?
Hai să o luăm încetișor, dacă oamenii ar trece de la mașină la bicicletă se reduce numărul de mașini din trafic, ceea ce duce la o serie de avantaje:
– trafic mai puțin
– R.A.T.B.-ul / mijloacele de transport în comun ar circula mai lejer și mai repede
– cei care chiar trebuie să utilizeze mașina (firme transport marfă, curierat etc.) ar circula și ei mai repede, în condiții mult mai bune
– mai puțină poluare
– faci mișcare, care e bună pentru organism
– ajungi mai repede din punctul A în punctul B, mai ales la orele de vârf
– etc. (dacă mai știi și altele, le poți trece la comentarii)
O fi adevărat, că o mare parte din oameni sunt prea ocupați de grijile de zi cu zi, prea săraci și astfel că nu mai au timp să se gândească și la cei din jurul lor, la ce consecințe au faptele/comportamentul lor în timp, asupra celor din jur. Dar pe de altă parte au timp să emită tot felu de inepții despre cum e mai bine cu străzi și bulevarde pline de mașini care stau ore în trafic. Serios?

unsplash.com
Voi celor care vă place așa mult să vă „plimbați” cu mașina pe Calea Victoriei la ore de vârf, încercați să mai scoateți capul din mașină. Scoateți capul pe geam și trageți tare aer în piept. Vă place ce respirați? Din păcate nu e de la canalizare sau de la „hipsterii” care se dau cu bicicleta pe Calea Victoriei, e de la mașina voastră și a celor din fața, stânga/dreapta, spatele vostru.
Și eu am mașină (cei drept nu proprietate personală – slavă domnului – adică mie :D), dar o folosesc doar atunci când e musai, cel mult de 2 ori pe lună. În rest la serviciu merg cu bicicleta sau cu transportul în comun. E mai sănătos. Și fizic și psihic.
De ce să mă enervez că fac o oră din Titan până în centru cu mașina? De ce să mă enervez că stau minute întregi la un singur semafor? că nu găsesc locuri de parcare? și lista cred că poate continua. De ce?
Nu mai bine mă sui pe bicicletă sau în RATB și ajung mult mai calm la serviciu sau unde am treabă?
Înainte să ne urcăm în mașină, pe bicicletă, în RATB sau în metrou cu toții suntem pietoni. De ce trebuie ca de fiecare dată când ieșim din casă să fie nevoie să ne strecurăm pe trotuare?
Ce ar fi dăcă chiar ne-am respecta reciproc în trafic? Pietoni cu bicicliști, cu soferi, cu șoferi de RATB, cu taximetriști? Știu ar fi prea frumos. Dar hai să încercăm!

unsplash.com
Mi-ar plăcea ca fiecare șofer de zi cu zi, care se dă cu mașina prin tot orașul și care urlă că vrea bulevarde cu 3-4 benzi, să iasă la o plimbare pe jos prin zona centrală, așa vreo 2-3 km. Oare cum s-ar simți apoi? Cum ar reacționa el la toate mașinile parcate anapoda de-a lungul și de-a latul trotuarelor? Cum s-ar strecura el prin găoacele de câte 20-30 cm pe care îi mai are la dispoziție un pieton din ce-a fost odată trotuar?
Eh atunci să vă aud domnilor șoferi.
Surse foto: DCnews.ro | facebook.com/stelian.negrea | unsplash.com
Banda Unica RATB . Utila tuturor locuitorilor.
Scad masinile in trafic, cresc locurile parcare disponibile, cei care trebuie sa mearga neaparat cu masina se vor descurca mai usor.
Autobuzele nu vor mai aglomerate.
In plus serviciile de urgenta vor ajunge mai repede pe banda aceea, nu vor mai fi blocate.
Daca va place, cereti-o la PMB: http://pmb.ro/contact/petitie/petitie.php
Se poate face in maxim 1 luna.
1. Se decide azi introducerea benzii unice* intr-o sambata peste o saptamana (max doua). 2. Intre timp se mediatizeaza pe cat mai multe canale 3. In sambata respectiva, intra in vigoare decizia. 4. Politia (Rutiera, Locala, Municipala, Ordine Publica) stau la intersectii si timp de 1 saptamana dau doar cu avertismente. 4. Dupa 1 saptamana, se aplica amenzi pentru cei care o incalca.
http://socialdebucuresti.blogspot.ro/2014/10/ratb1.html